360 – tehnologia prin care consumatorul nu mai distinge realitatea de simulare

Publicat de : Alina Stanciu

Data: 05.07.2016

Tehnologia 360 este in prezent unul dintre cele mai fierbinti subiecte din industria digitala, tot mai multe companii si branduri din diferite domenii exploatand noi oportunitati de business si experi­mentand noi modalitati de a inter­actiona cu clientii. 

Este tehnologia care ne face sa nu mai distingem realitatea de simulare, iar asta reprezinta un pas important pentru brandurile care vor o interactiune cat mai reala cu consumatorul, indiferent de punctul de contact.

Ideea 360 a pornit de la Youtube si Facebook, iar acum, tot ei sunt cei care o sustin, o incurajeaza si o promoveaza. Oamenii adora fenomenul, brandurile o incurajeaza. GoPro, producatorul de camere de actiune, recunoscut pentru filmarile sale in locuri incarcate de aventura, a filmat un clip 360 despre surfing, pe care chiar Mark Zuckerberg l-a postat pe Facebook.

Urmarind aceste clipuri, consumatorul obtine o cu totul alta perspectiva decat cea printr-o camera obisnuita, iar aceasta perspectiva e cea care il face  sa se simta parte a actiunii si a povestii, sa se simta“de acolo”. El poate controla si alege cursul de navigare in clip. Toate aceste caracteristici fac din 360 o tehnologie mult mai orientata catre consumator, iar acest lucru are un impact pozitiv asupra fidelizarii si a experientei lui. Mai simplu spus, brandurile sunt acum capabile sa ofere consumatorului o experienta de neuitat, si nu doar obisnuitul continut vizual.

Din ianuarie 2016, de cand Facebook a introdus filmarile 360, fenomenul a luat amploare. Branduri ca Samsung, NASA sau Oculus sunt doar cateva exemple dintre cele care utilizeaza tehnologia.

360 a avut ecouri si in Romania. Ursus a lansat primul mini-serial de acest gen alaturi de baietii de la Sector 7, iar clipurile 360 cu vedete invitate in emisiuni de radio sau TV devin din ce in ce mai numeroase.  Motivul? O cerere mare din partea publicului din ce in ce mai curios si dornic de progresul tehnologic.

Dat fiind faptul ca tehnologia 360 este la inceput de drum in planurile strategice ale campaniilor publicitare, utilizarea ei intr-un astfel de context va aduce mai mult decat fidelizare si o experienta deosebita, si anume un lucru din ce in ce mai ravnit in prezent - inovatia.

Putem afirma ca tehnologia 360 nu reprezinta doar prezentul, ci cu siguranta si viitorul. Lansarea in 2016 a video-urilor 360 pe Youtube si Facebook a deschis portile spre o noua era – cea a realitatii virtuale. Dar despre tehnologia VR, in urmatorul newsletter.